În data de 12 aprilie 2016, la sediul Fundației pentru Tineret a Municipiului București (FTMB) din Calea Șerban Vodă nr. 213, sector 4, București – Clubul Tehnic, s-a semnat Protocolul de Parteneriat dintre Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București (DSTMB) și Fundația pentru Tineret a Municipiului București (FTMB) prin reprezentanții celor două instituții respectiv, dl. Ștefan Cristian SĂNDULACHE – Director executiv DSTMB și dl. Ticu PLĂCINTĂ – Președinte FTMB.
Protocolul semnat are ca obiectiv colaborarea dintre cele două părți privind organizarea unor programe, acțiuni și evenimente de și pentru tineret precum și promovarea reciprocă a evenimentelor organizate de fiecare dintre parteneri.
“Sunt încântat de faptul că am pus bazele unei colaborări fructuoase și de lungă durată care va reuși cu siguranță să aducă un plus domeniului activităților de și pentru tineret din București. De asemenea profit de această ocazie să-i mulțumesc domnului președinte al FTMB, Ticu Plăcintă pentru profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul timpului privind mișcarea de și pentru tineret dar și pentru sprijinul prompt și necondiționat acordat acțiunilor DSTMB, ori de câte ori i-a fost solicitat” a declarat dl. Ștefan Cristian Săndulache, Director Executiv DSTMB.
“Este o mare onoare și bucurie faptul că am semnat acest Protocol, care pune bazele unei colaborari foarte bune pentru mișcarea de și pentru tineret din București. Mulțumim, domnului Ștefan Cristian Săndulache, director executiv DSTMB, care a făcut posibilă această colaborare reușind ca și prin acest lucru să facă încă odată dovada eficienței sale în acest sector. Menționăm de asemenea că suntem plăcut impresionați de managementul aplicat și transparența de care dă dovadă în sectorul de tineret și sport. ” a declarat dl. Ticu Plăcintă, Președinte FTMB.