Federația Română de Freestyle Kickboxing, pe scurt FRFK, a reușit în cei 9 ani de când a luat ființă să devină un nume important în arena sportivă românească și internațională, prin afilierea la cele mai prestigioase Federații Internaționale dedicate acestui sport.
Încă de la începuturi ne-am promis și ne ținem de promisiune că elementele principale care se vor afla în centrul tuturor acțiunilor noastre vor fi sportivul și dezvoltarea ramurii freestyle-kickboxing-ului. Astfel, în doar 9 ani de activitate avem afiliate 54 de cluburi din toată țara și aproape 500 de sportivi legitimați, care sunt antrenați de 9 (nouă) antrenori și de 45 de instructor. Avem licențiați 59 de arbitri, majoritatea lor fiind foști sportivi care cunosc în detaliu regulamentele noastre.
Atât antrenorii, cât și instructorii și arbitri urmează periodic stagii de pregăre continuă, în așa fel încât să înfrunte toate provocările care apar în ramura noastră sportive.
Mulți dintre sportivii și arbitrii noștri evoluează și la competițiile internaționale la care FRFK este invitată. Putem enumera aici Campionatele Mondiale de Freestyle Kickboxing din Italia, de la Rimini sau de la Carrara.
Începând cu anul 2015, in semn de înaltă recunoaștere a Forurilor Mondiale, Cupa Judgement Day a fost inclusă în calendarul WTKA sub denumirea Cupa Mondială Judgement Day, care se desfășoară anual la București.
Și pe plan național Federația noastră reprezintă un reper al lumii sportive. Numai în ultimul an, sub egida FRFK, s-au organizat 6 campionate naționale și alte cupe, în total 15 campionate, precum și numeroase stagii de pregătire continuă.
Incepând cu anul 2014, activitatea pe care o desfășurăm s-a putut dezvolta cu sprijinul Fundației pentru Tineret a Muncipiului București (FTMB), care a fost partener în organizarea Cupei Mondiale Judgement Day in ultimii ani. În anul 2014 Adunarea Generală a FRFK a decis, cu unanimitate de voturi, conferirea titlului de președinte de onoare domnului Ticu Placinta, președintele FTMB.
Parteneriatul cu FTMB a contribuit la ridicarea calității competițiilor și la promovarea sportul de contact în România, fiind posibilă organizarea de competiții de un înalt nivel, sportivii și cluburile sportive bucurandu-se de apreciere pe plan intern și internațional. ”Freestyle Kickboxingul este, într-adevăr, un sport de contact, dar nu este o bătaie. La noi sportivii luptă, nu se bat și, foarte important, sportivii noștri, chiar adversari în timpul unui meci, se respectă între ei. Nu de puține ori, cei mai înverșunați adversari sunt, în momentul în care ies de pe suprafața de luptă, cei mai buni prieteni. Dacă vreți să faceți parte din marea familie FRFK, vă rog să contactați unul dintre cluburile afiliate federației noastre”, a declarat președintele FRFK, Adrian Dejanu.